ANAF continuă ofensiva împotriva studiourilor de videochat. Cauză legitimă sau pură rațiune economică?

i. Contextul economico-juridic actual

Trăim într-o perioadă tot mai incertă și imprevizibilă din punct de vedere social, economic și, nu în ultimul rând, juridic, generată de pandemia de Covid și,  agravată recent, de atacurile militare inițiate de Rusia împotriva Ucrainei.

Ne-am confruntat în ultimii doi ani cu restrângerea mai multor drepturi și libertăți individuale, de la libertatea de mișcare până la libertatea de întrunire sau la libertatea de exprimare, acceptând, contestând sau protestând, după caz, împotriva măsurilor adoptate de autorități pentru reducerea efectelor pandemiei. 

S-au ivit, desigur, așa cum era de așteptat, numeroase critici privind legitimitatea instituirii acelor restricții și a sancțiunilor aplicate pentru nerespectarea lor. Unele dintre acestea s-au materializat  în cereri introductive de instanță, în urma judecării stabilindu-se, nu de puține ori, nu doar că sancțiunile respective nu erau proporționale, ci și că, prin aplicarea acestora, se încălcau dispoziții legale în vigoare.

Pe fondul acestor evenimente, cu efecte semnificative pe toate planurile, există, într-o stare încă latentă, mare parte dintre premisele declanșării unei crize economice severe și durabile. 

Acesta este unul dintre principalele motive pentru care autoritățile fiscale române au început să desfășoare, cu constanțăactivități ample de colectare de bani la bugetul consolidat al statutului, vizând, cu predilecție, acele domenii de activitate care le asigură un minimum de garanții privind posibilitatea impunerii suplimentare a unor sume importante de bani, așa cum este cazul tranzacțiilor purtătoare de taxă pe valoare adăugată sau, după caz, al reîncadrării formei unor tranzacţii/activităţi aducătoare de venituri.

Este deja îndeobște cunoscută procedura controalelor tematice ale ANAF prin care, în urma trasării unor linii directoare de către autoritatea centrală în domeniu, organele fiscale din teritoriu demarează inspecții fiscale în lanț la anumiți operatori economici, cu unicul obiectiv de a proceda, urmare a controalelor fiscale, la emiterea de acte administrativ-fiscale prin care să stabilească sume în plus de plată în sarcina contribuabililor, persoane fizice ori juridice.

În ultima vreme, de mare notorietate au fost inspecțiile fiscale întreprinse la societățile care își desfășoară activitatea în industria videochatului (așa-numitele studiouri de videochat), în special deoarece au fost intens mediatizate, mai ales în perioada de început a pandemiei, un interes și, implicit, o cerere mult mai însemnate pentru acest tip de servicii, de unde reiese, desigur, probabilitatea ivirii unor câștiguri exponențial mai mari pentru cei care activează în domeniu.

În cazul studiourilor de videochat, având în vedere că vorbim, în principal, de prestări de servicii către persoane juridice străine, de regulă din alte state membre UE, deținătoare de platforme digitale de live-streaming (site-uri web), dezideratul ANAF este unul cât se poate de ferm: obligarea, cu orice preț, așa cum vom arăta în continuare, la colectarea și virarea TVA la bugetul de stat pentru serviciile prestate acestor societăți.

La o primă vedere, poate părea cel puțin bizară o atare abordare, având în vedere că, în privința operațiunii propriu-zise, pe relația dintre studioul de videochat și platforma de streaming din străinătate, nu există nicio conexiune, factuală ori juridică, între studio și consumatorul final al serviciilor de videochat (de la care se percepe TVA), acesta fiind nimeni altcineva decât o persoană fizică, client al website-ului de videochat.

Astfel, dacă este legitimă sau nu această măsură de obligare a studiourilor la colectarea TVA în România, dacă se pliază pe dispozițiile legislației domestice sau comunitare și, în același timp, dacă se raliază practicii celorlalte state membre UE ori jurisprudenței europene în materie, rămâne un aspect pe care considerăm că merită să-l analizăm și să-l dezvoltăm pe larg, cu atât mai mult cu cât întâlnim tot mai des, în ultima vreme, astfel de acțiuni ale organelor fiscale, îndreptate împotriva societăților care activează în domeniul videochat-ului, un domeniu care s-a dezvoltat mai degrabă în culisele societății românești și care încă nu se bucură de recunoaștere și reglementare la nivel național nici măcar în privința încadrării exacte a activității, din perspectiva codificării CAEN.

ii. Legalitatea și legitimitatea obligării studiourilor la colectarea TVA în România pentru serviciile prestate. Aspecte care comportă numeroase discuții, mai ales din perspectiva încălcării legislației și opticii comunitare în materie

În primul rând, opinăm că aceste activități intense de inspecție fiscală, demarate de ANAF la studiourile de videochat, se întemeiază pe concluziile emise de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza C-568/17 – Geelen.[1] O dovadă în acest sens stau citarea și răs-citarea, în considerentele tuturor actelor de impunere pe care le-am analizat până la acest moment la numeroase societăți din domeniu, decizie care însă, deși vizează serviciile prestate de studiourile de videochat, putem afirma, fără a greși, că, pe de o parte, nu mai este de actualitate, având în vedere progresele tehnice și tehnologice înregistrate în ultimii ani și, pe de altă parte, vizează un model de afacere diferit față de cele abordate în prezent de studiouri.

În concret, la momentul prezent, cu prilejul desfășurării inspecțiilor fiscale, organele competente urmăresc modalitatea de aplicare a tratamentului fiscal din punctul de vedere al TVA pentru operațiunile efectuate în legătură cu obiectul principal de activitate, respectiv serviciile de videochat.[2]

În ce constau, mai exact, aceste servicii de videochat?

Majoritatea studiourilor de videochat din România furnizează, cu titlu oneros, conținut digital constând în sesiuni interactive cu caracter erotic sau nufilmate și difuzate în timp real prin intermediul mijloacelor electronice/Internet, către societăți din state membre UE și non UE care dețin site-uri web de live-streaming, acest conținut fiind automat transferat de aceste din urmă societăți către clienții lor, persoane fizice de pe întreg mapamondul (de notat este faptul că, prin contract, modelele de videochat își aleg în mod expres și exclusiv statele din care pot conecta clienții, persoane fizice, pe platformele web, în general, aceștia provenind din alte state decât România). 

Sesiunile interactive în discuție, care au loc prin intermediul platformelor de streaming, sunt realizate de persoane fizice din România (denumite modele de videochat sau artiști/performeri) cărora studiourile le pun la dispoziție servicii și echipamente de înregistrare audio și video, decoruri, mobilier, servicii de suport tehnic, cursuri de specializare și de limbă, servicii de înfrumusețare, prin acestea facilitând accesul modelelor la platforme digitale.

Modelele de videochat sunt independente, nu se subordonează studioului, acestea încheind un contract de prestări servicii și cesiune a drepturilor de autor cu studioul care, la rândul său, cedează mai departe conținutul digital (în mod automat, prețul fiind determinabil – procent din veniturile generate de activitatea modelului), împreună cu toate drepturile de autor către deținătorul site-ului web din străinătate.

Așadar, deținătorul platformei de streaming dobândește, finalmente, drepturile patrimoniale de autor cu privire la conținutul digital și, totodată, are control absolut asupra organizării sesiunii interactive în relație cu beneficiarul/clientul final, persoană fizică, în sensul că îi acordă și restricționează accesul pe site la conținutul live, filtrează conținutul pe categorii, afișează reguli de streaming, dispune penalizări sau eliminări de conținut, dacă se încalcă politicile interne, și încasează contravaloarea serviciului (sistemul pay-per-view) de la clientul sesiunii de videochat. 

Unde au loc aceste servicii, în viziunea ANAF?

Aceasta este o întrebare la care toate persoanele fizice și juridice implicate, direct sau indirect, în cadrul acestui  proces complex de streaming, și-ar dori să dețină un răspuns cert, care să nu comporte niciun fel de  interpretări. 

Potrivit opiniei organelor fiscale, similar situației de fapt din Cauza Geelen, prestările de servicii furnizate de către studiouri clienților lor (persoane juridice impozabile din state aflate în UE și în afara Comunității) reprezintă servicii de divertisment on-line pentru adulți, care au locul prestării în țara în care se află studiourile și modelele de videochat, respectiv în România.

Din acest motiv, pe exact același tipar de argumentație, reiterat cu prilejul fiecărei noi inspecții, ANAF înțelege să oblige la colectarea TVA în România toți prestatorii de astfel de servicii, sumele impuse suplimentar fiind în cuantum uriaș. E suficient de menționat că, prin punerea în executare a actelor de impunere, oricare dintre aceste societăți, de altfel, profitabile și care virează anual sume importante de bani la bugetul statului, sunt lesne conduse în pragul insolvenței ori chiar al falimentului, iar totul în baza unui singur raționament juridico-fiscal.

Este identică situația studiourilor la momentul anilor 2020-2022 cu cea din speța Geelen?

Răspunsul la această întrebare este unul cât se poate de clar: NU! 

Această cauză analizată de CJUE, cu privire la servicii de videochat, C-568/17- Geelen, viza legislația aplicabilă până la 1 ianuarie 2010 și privea servicii prestate efectiv în perioada 2006 – 2009. Între timp, legislația europeană în materie a suferit modificări semnificative, nemaifiind aplicabilă în prezent. 

Mai mult decât atât, modelul de afacere al studiourilor în momentul de față este în mod vădit diferit față de cel al domnului  Geelen în cauza judecată de instanța europeană. 

Astfel, cauza asupra căreia CJUE s-a pronunțat viza o afacere în care domnul Geelen (persoană fizică având domiciliul fiscal în Olanda) dispunea de angajați proprii (modele care se aflau pe teritoriul statului Filipine), acesta deținând atât studioul de videochat, cât și platforma digitală care acorda acces la sesiunea interactivă de videochat. În acest sens, domnul Geelen avea contact direct cu utilizatorii (clienții finali) care achiziționau serviciile de videochat, inclusiv în ceea ce privește facturarea serviciilor prestate clienților persoane fizice, servicii purtătoare de TVA.

În considerarea acestor aspecte de fapt, motivat și de scopul general al simplificării mecanismului de TVA, concluzia Curții de Justiție a Uniunii Europene a fost aceea că serviciile prestate de dl Geelen reprezintă servicii de divertisment, stabilind că TVA trebuie perceput și virat la sediul prestatorului, din Olanda, unde se aflau și persoanele fizice, consumatorii finali ai serviciilor de videochat.

Or, așa cum am arătat, aceasta nu este situația studiourilor de videochat din România, care nu dețin platforme de live-streaming, nu acordă acces la sesiunile interactive dintre modele și clienții finali și nu emit facturi pentru serviciile prestate acestor clienți, persoane fizice, neputându-se face deci o analogie viabilă și aplica dispozițiile statuate de CJUE în cauza Geelen la situația studiourilor de videochat.

Unde au locul de prestare aceste servicii, în viziunea noastră?

Deși, așa cum am arătat, serviciile prestate de studiourile de videochat nu se bucură încă la noi în țară de o reglementare expresă, aceasta nu înseamnă că, prin natura raporturilor contractuale care se desfășoară între părțile interesate, în vederea îndeplinirii obiectului final, de livrare a conținutului digital on-line în cadrul sesiunilor interactive, nu pot fi identificate dispoziții legale aplicabile. 

Astfel, în ceea ce privește serviciile prestate de studiourile de videochat către cocontractanții acestora, societăți din alte state membre UE, care interesează în mod special prezenta analiză, apreciem că sunt relevante prevederile art. 278, alin (2) din Codul fiscal, care transpun dispozițiile art. 44  din Directiva TVA, regula în materia locului de prestare a serviciilor (B2B- business to business):

(2) Locul de prestare a serviciilor către o persoană impozabilă care acţionează ca atare este locul unde respectiva persoană care primește serviciile își are stabilit sediul activităţii sale economice. Dacă serviciile sunt furnizate către un sediu fix al persoanei impozabile, aflat în alt loc decât cel în care persoana îşi are sediul activității sale economice, locul de prestare a serviciilor este locul unde se află respectivul sediu fix al persoanei care primeşte serviciile, în absenţa unui astfel de loc sau sediu fix, locul de prestare a serviciilor este locul unde persoana impozabilă care primeşte aceste servicii îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită.

În schimb, organele fiscale califică serviciile furnizate de studiouri, respectiv cesiunea drepturilor patrimoniale de autor, ca fiind de fapt un serviciu prin care se acordă accesul la un eveniment de divertisment, arătând că este incidentă excepția de la regula de mai sus, instituită de dispozițiile art. 278, alin. (6) din Codul fiscal, care transpun prevederile art. 53 din Directiva TVA:

Locul prestării următoarelor servicii este locul unde serviciile sunt efectiv prestate:

  1. activități culturale, artistice, sportive, științifice, educative, de divertisment sau activități similare, inclusiv activitățile organizatorilor de astfel de activități, și, după caz, servicii auxiliare

De asemenea, potrivit Normelor Metodologice de aplicare a Codului Fiscal, respectiv Titlul VII – Capitolul V – Secțiunea a III-a, pct. 22 alin. (4) care transpun în legislația națională dispozițiile art. 32 alineatul 1 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 282/2011:

(4) Serviciile legate de acordarea accesului la evenimente culturale, artistice, sportive, științifice, educaționale, de divertisment sau evenimentele similare, prevăzute la art. 278 alin. (6) lit. b) din Codul fiscal, includ prestarea serviciilor ale căror caracteristici esențiale constau în garantarea dreptului de acces la un eveniment in schimbul unui bilet sau al unei plăți, inclusiv sub forma unui abonament sau a unei cotizații periodice.

Or având în vedere modul în care se desfășoară raporturile dintre părțile implicate în acest proces, până când conținutul digital live ajunge să fie transmis clientului final, apreciem că organele fiscale, încercând să își justifice deciziile de obligare la colectarea TVA în România pentru acest tip de servicii, fac în mod voit o eroare de interpretare a normelor juridice. În opinia noastră, este de necontestat faptul că serviciile sunt efectiv livrate de către societățile deținătoare ale platformelor de streaming live, care au contact direct, din perspectivă tehnico-juridică și economică, cu consumatoriiserviciilor de videochat.

Unde au locul de prestare aceste servicii, în viziunea autorităților europene?

În acest sens, este de reținut faptul că problematica în discuție nu a mai fost recent tratată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, pentru a fi aliniată în concret la progresele tehnice și tehnologice înregistrate în epocă, la modelele diferite de afaceri (care nu au în comun cu Cauza Geelen decât o parte dintre elementele esențiale) și, mai cu seamă, la legislația comunitară actualizată.

Cu toate acestea, într-o inițiativă pe care o salutăm a Ministerului Finanțelor Publice, recunoscând faptul că aspectele ce privesc stabilirea clară a locului de prestare a serviciilor de videochat și, implicit, a tratamentului fiscal aplicabil acestora constituie o chestiune deja controversată, jurisprudența națională nefiind nici pe departe una unitară în acest sens, s-a decis trimiterea unei întrebări către Comitetul TVA al Comisiei Europene pentru dezlegarea acestei problematici.

E important de reținut că acest Comitet, desi nu emite decizii care au forța juridică a unei hotărâri judecătorești (așa cum sunt, de pildă, cele pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene), este un organ consultativ în materie de TVA, fiind înființat, sub egida Comisiei Europene, încă din anul 2009. Scopul său principal îl constituie aplicarea uniformă a prevederilor Directivei TVA si, în același timp, o cooperare strânsă între statele membre și Comisia Europeană.

Mai mult decât atât, Comitetul TVA, format din reprezentanți ai statelor membre și ai Comisiei Europene, are drept responsabilități principale:

  • examinarea anterioară a legislației naționale propuse de Statele Membre în aspecte care fac obiectul consultării în temeiul Directivei TVA;
  • schimbul de opinii pentru emiterea unor linii directoare prin examinarea problemelor semnalate de președinte, din proprie inițiativa sau la cererea reprezentantului unui stat membru, în final fiind trasate linii directoare cu majoritate de voturi pentru Statele membre asupra problematicii dezbătute cu privire la anumite prevederi din Directiva TVA.

În plus, un aspect esențial îl reprezintă faptul că îndrumările emise de Comitetul TVA ajung, de cele mai multe ori, să fie transpuse în legislatia comunitară prin intermediul Comisiei sau chiar Parlamentului European. Vorbim așadar de o autoritate incontestabilă, în materia TVA, la nivel comunitar.

În fine, la interpelarea autorităților fiscale din România, cu privire la stabilirea locului de prestare a serviciilor de videochat și, implicit, a tratamentului fiscal aplicabil, din perspectiva TVA, răspunsul Comitetului a fost unul asumat și cât se poate de concludent, care confirmă practica utilizată până acum de către studiourile de videochat, respectiv emiterea, pentru serviciile prestate, de facturi cu TVA 0 (zero) către societățile partenere din străinătate, deținătoare ale platformelor de live-streaming, care livrează conținutul înregistrat audio și video live către clienții lor, persoane fizice.

În speță, a arătat Comitetul TVA că furnizarea de conținut digital de către studiouri către platformele de live-streaming nu reprezintă o admitere la un eveniment de divertisment în temeiul art. 53 din Directiva TVA și, totodată, că regula generală pentru locul furnizării, în temeiul articolului 44 din Directiva TVA (prevăzută la art. 278 alin. (2) Cod fiscal), va fi astfel aplicabilă, serviciile oferite de studiouri fiind tratate ca unele de intermediere.

Concluzia a fost deci una evidentă, respectiv căTVA trebuie să fie perceput la locul prestării activității care, în accepțiunea sa, îl reprezintă sediul deținătorului site-ului de streaming, ca unică entitate care acordă acces la evenimentul de divertisment, așadar nu la sediul studioului de videochat, cum este cazul situației din România, pe care am supus-o analizei  de față.

Întrucât vorba clasică a românului, mai e mult până departe, este aplicabilă nu doar situațiilor practice mărunte din viața cotidiană, ci și mediilor și situațiilor academice, juridice etc., realitatea este că, pentru moment, ANAF refuză să recunoască autoritatea Comitetului TVA, deși chiar Ministerul din care face parte s-a adresat direct acestei autorități europene în materie, sens în care continuă să emită acte de impunere prin care obligă studiourile de videochat la colectarea de TVA pentru ultimii 5 ani de activitate în România.

Așa cum ni s-a dovedit în decursul anilor, problemele controversate din practică nu se pot soluționa de la sine, fără concursul real și implicarea directă a celor interesați, motiv pentru care societatea noastră de avocatură a decis să înainteze o cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, apreciind că este necesară o abordare pragmatică și de actualitate a acestei chestiuni, privind locul efectiv de prestare a serviciilor de videochat, în contextul înregistrării în epocă a unor importante progrese tehnice și tehnologice. 

În acest sens, respectând procedura prealabilă națională, am depus deja, la mai multe instanțe la care am formulat acțiuni împotriva deciziilor de impunere emise de organele fiscale cu privire la studiouri de videochat, o cerere de sesizare a instanței europene, fiind deocamdată într-o etapă incipientă în ceea ce vizează această procedură.

Suntem însă optimiști că instanța națională va înțelege însemnătatea acestui demers și va înainta cererea noastră către instanța de la Luxemburg, urmând să fie tranșată cu caracter definitiv această problemă, de natură fiscală, dar și juridică, a studiourilor de videochat.

Întrucât contextul actual în această materie, aplicabil întregii industrii de videochat, ne duce cu gândul la celebrele vorbe[3] atribuite lui Martin Niemöller, într-un articol viitor vom trata problematica unui alt domeniu de activitate care a fost intens vânat de către inspectorii ANAF, până când s-a ajuns la proteste, multiple acțiuni în instanță, discuții purtate la nivel oficial cu sindicatele și patronatele, ca în final legislativul să adopte  o lege prin care au fost amnistiate toate obligațiile fiscale stabilite suplimentar în cadrul inspecțiilor fiscale.

Avocat Alina MUȘAT, Manciu&Associates


[1] Staatssecretaris van Financiën împotriva L.W. Geelen
[2] Întrucât există deja o practică la nivelul țării în privința specificului acestor servicii, ne vom referi global la acestea drept servicii de videochat.
[3] Mai întâi au venit după socialiști și nu am spus nimic. 
Pentru că nu eram socialist.
Apoi au venit pentru sindicaliști și eu nu am vorbit.                
Pentru că nu eram sindicalist.                  
Apoi au venit după evrei, iar eu nu am vorbit. 
Pentru că nu eram evreu.
Apoi au venit după mine – și nu mai era nimeni care să vorbească pentru mine. [(Martin Niemöller, (1892-1984)]

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *