Rezumat: Organizarea juridică a cluburilor de fotbal joacă un rol esențial în determinarea modului în care acestea sunt administrate, finanțate și reglementate. Acest studiu oferă o analiză comparativă a principalelor modele juridice din România, Europa și Statele Unite, evidențiind impactul fiecărei structuri asupra guvernanței, sustenabilității financiare și implicării suporterilor. De la modelul asociativ cu control democratic din Germania, la structurile comerciale din Anglia și până la sistemul centralizat al Major League Soccer din SUA, formele juridice reflectă realități economice și culturale diferite. În România, cluburile se confruntă cu provocări legate de cadrul legislativ, licențiere și atragerea investițiilor, fiind nevoite să adopte modele tot mai profesioniste și transparente. Lucrarea de față explorează aceste aspecte, punând accent pe echilibrul necesar între interesele sportive, economice și ale comunității suporterilor.
Cuvinte cheie: dreptul sportului, sport, fotbal, drept comercial.
1. Introducere
Organizarea juridică a cluburilor de fotbal reprezintă un aspect de o importanță majoră, având implicații semnificative asupra modului în care aceste entități sunt administrate, finanțate și reglementate. Alegerea formei juridice influențează nu doar dimensiunea fiscală și financiară, ci și mecanismele de guvernanță, accesul la investiții și relația cu suporterii.
Diferitele jurisdicții aplică modele distincte de organizare, de la structuri bazate pe asociativism și control democratic, precum în Germania, până la sisteme complet comerciale, întâlnite în Anglia și Franța. În Statele Unite, Major League Soccer adoptă un model unic de „single entity” (entitate unică), în cadrul căreia cluburile funcționează ca francize ale ligii.
Acest articol oferă o analiză comparativă a reglementărilor referitoare la structura juridică a cluburilor de fotbal în România, Europa și SUA, evidențiind implicațiile fiecărui model asupra dezvoltării acestui sport.
2. Reglementările privind structura juridică a cluburilor de fotbal
2.1. Cadrul legislativ din România
În România, cadrul normativ aplicabil cluburilor de fotbal este prevăzut în.Legea nr. 69/2000 privind educația fizică și sportul, completată de dispozițiile Legii nr. 31/1990 privind societățile și Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile. În prezentul articol, accentul va fi pus asupra cluburilor profesioniste, întrucât acestea sunt cele mai relevante din perspectiva impactului economic, exigențelor de guvernanță și a reglementărilor internaționale în materie sportivă.
Articolul 31 din Legea 69/2000 reglementează în mod expres statutul cluburilor sportive profesioniste, care pot funcționa fie sub forma asociațiilor fără scop patrimonial recunoscute ca structuri sportive, fie ca societate pe acțiuni, fiecare dintre aceste forme având un regim juridic distinct. Este de subliniat faptul că, indiferent de forma juridică, un club profesionist are obligația să obțină și licența sportivă din partea federației sportive naționale.
Asociațiile fără scop patrimonial se supun prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 26/2000, iar capacitatea lor de a atrage capitalul privat este semnificativ limitată. Un exemplu elocvent este Asociația Clubul Sportiv Suporter Club Oțelul Galați, înființată de suporteri în urma falimentului fostului club cu scopul de a îi continua identitatea sportivă și tradiția. Prin urmare, suporterii dețin un rol activ în guvernarea acestei entități, exercitând un control important asupra deciziilor clubului.
Pe de altă parte, societățile pe acțiuni sunt reglementate de Legea nr. 31/1990 privind societățile, beneficiază de o mai mare flexibilitate financiară, având posibilitatea de a emite acțiuni și de a atrage investitori privați. Conform art. 32 alin. (5) din Legea 69/2000, participarea investitorilor străini nu poate depăși 49% din totalul acțiunilor, această dispoziție având ca scop menținerea controlului național asupra cluburilor profesioniste. Totuși, o asemenea limitare vine cu riscul de a intra în conflict cu articolul 63 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, care consacră principiul liberei circulații a capitalurilor prin faptul că, sunt interzise orice restricții privind circulația capitalurilor între statele membre, precum și între statele membre și țările terțe. Printre exemplele relevante de cluburi organizate ca societăți pe acțiuni se numără FCSB, Rapid București sau CFR Cluj.
De asemenea, alin. (6) al aceluiași articol prevede în mod expres că nici o persoană fizică sau juridică nu poate deține acțiuni din capitalul social, în mod simultan, la două sau mai multe societăți comerciale sportive pe acțiuni la un club din aceeași ramură de sport. Această interdicție, aliniată cu cerințele UEFA privind integritatea competițională, are menirea de a preveni conflictele de interese și manipularea rezultatelor competiționale. Astfel, de exemplu, o persoana nu ar putea deține simultan acțiuni atât la FCSB, cât și la Rapid București – ipoteză care, de altfel, ar fi oricum greu de conceput în practica sportivă românească.
Nu în ultimul rând, în România funcționează și cluburi sportive de drept public, aflate în subordinea autorităților administrației publice centrale sau locale locale ori a instituțiilor de învățământ superior. Aceste entități beneficiază de o finanțare mixtă, provenind atât din fonduri publice cât și și din venituri proprii. Un exemplu notabil este Clubul Sportiv al Armatei Steaua București, structură departamentală aflată în subordinea Ministerului Apărării Naționale. Cu toate acestea, cluburile de drept public se confruntă cu anumite limitări privind participarea în competițiile profesioniste de cel mai înalt nivel, aspecte ce vor fi detaliate în următoarele paragrafe.
În practică, s-a constatat că numeroase cluburi de fotbal, inițial organizate ca entități de drept public, au optat pentru transformarea în structuri de drept privat, în vederea respectării cerințelor de licențiere necesare participării în Superliga României, cel mai înalt eșalon fotbalistic național. Astfel, multe dintre cluburile care activau în ligile inferioare și-au modificat forma juridică, trecând de la club sportiv (de drept public) la asociație club sportiv (de drept privat), tocmai pentru a se alinia acestor exigențe.
Un exemplu relevant în acest sens este Corvinul Hunedoara, fostă câștigătoare a Cupei României, care s-a aflat în situația de a alege între participarea în Europa League și promovarea în Superliga României pentru sezonul următor. Dificultatea a constat în procesul de licențiere, întrucât regulamentele UEFA nu permit transferul licenței către o altă persoană juridică. Astfel, Clubul Sportiv Corvinul 1921 Hunedoara a cesionat activitatea sportivă și dreptul de participare în competițiile fotbalistice către Asociația Club Sportiv F.C. Corvinul Hunedoara 1921, entitate juridică de drept privat.
De altfel, în ligile inferioare, majoritatea cluburilor sunt deținute de autoritățile publice locale. Totuși, pentru a putea activa în Superligă, această formă de organizare nu este permisă, motiv pentru care există alternativa ca primăria să devină acționar într-o entitate privată, care, la rândul său, să fie acționar în cadrul clubului, cum este cazul celor de la FC Voluntari.
Deși Regulamentul Național de Licențiere a Cluburilor și de Sustenabilitate Financiară din cadrul FRF nu prevede în mod expres obligația ca un club să fie de drept privat pentru a putea evolua în Superligă, acesta impune un nivel ridicat de transparență prin art. 59-64, cerință dificil de îndeplinit de către o entitate de drept public.
De-a lungul timpului, au existat situații în care o asociație a devenit societate pe acțiuni. Această practică a fost utilizată de cluburi precum Rapid și Dinamo București, care au fost inițial organizate ca asociații non-profit și ulterior s-au transformat în societăți comerciale pentru a putea accesa fonduri private și a respecta cerințele de licențiere impuse de UEFA.
2.2. Structura juridică a cluburilor de fotbal în Europa
În Europa, sistemele juridice aplicabile cluburilor de fotbal diferă în funcție de tradiția juridică a fiecărei țări și de cerințele economice. Cele mai întâlnite forme juridice sunt:
– Asociațiile non-profit (e.V.) sunt utilizate preponderent în Germania, unde suporterii au un rol activ în administrarea cluburilor, prin regula „50+1”, care impune ca membrii clubului să dețină cel puțin 51% din drepturile de vot. Această regulă asigură controlul democratic al cluburilor de către suporteri, protejându-le împotriva preluărilor ostile de către investitori privați. Modelul german este considerat unul dintre cele mai sustenabile din Europa, oferind stabilitate financiară și un echilibru competitiv între echipe. De asemenea, cluburile din Germania sunt și cele care nu au avut probleme cu Fair-Play-ul Financiar.
– Societățile pe acțiuni (SA, SpA, SASP) reprezintă o forma predominantă în țări precum Italia, Franța și Anglia, unde cluburile operează ca entități comerciale și sunt tranzacționate pe bursele de valori. Manchester United și Juventus Torino sunt două dintre cluburile mari listate la bursă.
– Societățile Anonime Sportive (SAD) sunt specifice Spaniei, unde cluburile profesioniste sunt obligate să adopte această formă conform Legii Spaniole nr. 10/1990 privind sportul, pentru a respecta reglementările financiare și a stimula o administrare mai responsabilă a acestora.
– În Anglia, majoritatea cluburilor funcționează ca societăți pe acțiuni, fiind deținute de investitori privați sau fonduri de investiții străine. Exemple relevante sunt Manchester City, deținută de un grup de investiții din Emiratele Arabe Unite, și Manchester United, care este listată pe bursă.
Această diversitate de forme juridice reflectă nu doar opțiunile legislative ale statelor europene, ci și strategiile economice adaptate contextului specific fiecarei piețe fotbalistice.
2.3. Modelul nord-american: Major League Soccer (MLS)
În Statele Unite, Major League Soccer (MLS) aplică un model unic de organizare, cunoscut sub denumirea de Entitate Unică. Acest sistem presupune că liga deține toate echipele și contractele jucătorilor, iar investitorii nu sunt proprietari direcți ai cluburilor, ci acționari ai ligii.
Principalele caracteristici ale acestui model sunt:
– Centralizarea drepturilor economice asupra echipelor – cluburile nu pot negocia independent transferurile sau contractele jucătorilor;
– Control strict al costurilor – MLS impune un plafon salarial și mecanisme de recrutare precum draft-ul;
– Absența unui sistem de promovare și retrogradare – noile echipe sunt admise doar prin plata unei taxe de expansiune către ligă.
Un aspect interesant din istoria Major League Soccer (MLS), deși ar fi considerat ilegal în România conform art. 32 alin. 6 din Legea nr. 69/2000, constă în faptul că, în perioada de început a ligii, mai mulți investitori au fost nevoiți să administreze simultan mai multe echipe din cauza lipsei de popularitate și a resurselor financiare limitate,. Astfel, la finalul sezonului 2001 și începutul sezonului 2002, Phil Anschutz (AEG) administra cinci echipe MLS, iar Lamar Hunt (Hunt Sports) alte două, ajungând la acel moment ca șapte din cele zece echipe din ligă să fie gestionate de doar doi investitori.
O asemenea situație ar fi incompatibilă cu legislația română, care, prin art. 32 alin. 6 din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000, interzice deținerea de acțiuni sau participații la mai multe cluburi sportive de către aceeași persoană fizică sau juridică, pentru a preveni conflictele de interese și afectarea integrității competiției.
Modelul „single entity” este posibil în cadrul MLS datorită structurii sale de ligă centralizată, în care toate echipele și contractele jucătorilor sunt deținute la nivel central. Liga gestionează întreg fluxul financiar, iar veniturile realizate sunt redistribuite investitorilor, similar unui sistem de societate cu răspundere limitată.
Scopul acestui model este de a menținere un control riguros al cheltuielilor, pentru a evita o competiție excesivă între echipe în privința transferurilor și a salariilor, asigurând astfel sustenabilitatea financiară a ligii.
Acest model de organizare a fost contestat în instanță în cauza Fraser v. MLS, unde un grup de jucători a acuzat liga de încălcarea legislației antitrust a Statelor Unite. Fundamentul juridic al acțiunii a fost Secțiunea 1 a Sherman Antitrust Act, care interzice „contractele, combinațiile sau conspirațiile care restricționează comerțul”. Instanțele americane au respins acuzațiile, reținând că că liga funcționează ca un singur actor economic, nefiind astfel susceptibilă de a intra în conflict cu normele antitrust.
Această concluzie a fost întărită de precedentul stabilit în cauza Copperweld Corp. v. Independence Tube Corp. (1984), în care Curtea Supremă a SUA a decis că o companie-mamă și subsidiara sa nu pot conspira între ele în sensul restrângerii concurenței, deoarece sunt considerate o singură entitate economică.
Modelul MLS reprezintă o abordare diferită față de cele europene, axată pe unitatea financiară, controlul centralizat și limitarea autonomiei individuale a cluburilor, în vederea asigurării unui echilibru economic în ansamblul competiției.
3. Aspecte Juridice Esențiale
Un element fundamental în organizarea cluburilor de fotbal îl constituie transparența financiară. Cluburile europene organizate ca societăți pe acțiuni sunt obligate să publice rapoarte financiare și să respecte regulamentele UEFA privind fair-play-ul financiar, menite să asigure sustenabilitatea economică și competițională.
În contrast, modelul MLS, caracterizat printr-o structură centralizată, operează pe baza unor reguli economice interne, proprii ligii, fără a fi supus unui cadru internațional de reglementare precum cel impus de UEFA.
Un alt aspect de o importanță semnificativă îl constituie drepturile suporterilor. În Germania aceștia dețin un rol activ în deciziile clubului, grație regulii “50+1” care asigură control majoritar al membrilor asupra deciziilor strategice. În schimb, în Anglia cluburile funcționează ca entități comerciale,, iar sistemul de “membership” este, de regulă, inaccesibil publicului larg, ceea ce reduce implicarea directă a fanilor în conducerea clubului. În Statele Unite, modelul de franciză exclude aproape complet influența suporterilor asupra conducerii echipelor.
În România, ultimii ani au oferit exemple relevante privind rolul esențial al suporterilor în viața cluburilor. Programul DDB (Doar Dinamo București) a reușit să revitalizeze Dinamo 1948 București în contextul unui colaps financiar iminent, prin mobilizarea resurselor financiare ale fanilor. Grație acestui effort, echipa a evitat desființarea și a revenit în lupta pentru performanță. De asemenea, suporterii Oțelului Galați au contribuit decisiv la reconstrucția unei foste campioane cu participări europene notabile, aducând-o din nou în prim-planul fotbalului românesc.
4. Concluzii
Organizarea juridică a cluburilor de fotbal reflectă nu doar particularitățile economice și culturale ale fiecărei jurisdicții, ci și modul în care aceste entități se raportează la conceptele fundamentale precum transparență, responsabilitate și sustenabilitate. Tensiunile apar adesea între suporteri care investesc resurse financiare și emoționale în susținerea echipei, motivați de loialitate și dorința de performanță, și investitorii care urmăresc, în principal, obținerea unui profit.
Modelele europene, variind de la asociativismul democratic german la comercialismul accentuat britanic, oferă o pluralitate de soluții pentru gestionarea eficientă a unui club sportiv. În contrast, sistemul nord-american se distinge printr-un control centralizat, menit să asigure stabilitatea financiară, dar care limitează semnificativ autonomia cluburilor.
În România, cadrul legislativ permite atât forme asociative, cât și comerciale de organizare. Cu toate acestea, presiunile de aliniere la standardele internaționale, cerințele stricte de licențiere UEFA și nevoia de capitalizare a cluburilor determina o tendință clară spre profesionalizare și comercializare.
În ciuda acestui trend, persistă provocări structurale precum, ambiguitățile normative, rigiditatea regimului fiscal, precum și absența unei viziuni coerente privind rolul suporterilor și al capitalului privat în fotbalul românesc.
Într-un context european și global tot mai competitiv, viitorul fotbalului românesc depinde de capacitatea sa de a adopta o formă juridică echilibrată, sustenabilă și deschisă, capabilă să armonizeze interesele sportive, economice și sociale ale tuturor actorilor implicați.
Avocat Călin-Ioan Mihalache
